În anul 2010 s-a dublat numărul persoanelor învinuite în urma anchetelor făcute de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) şi alte instituţii de aplicare a legii, fiind vorba şi despre 376 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), potrivit bilanţului Direcţiei pe anul trecut.
Un număr de 2.000 de dosare (cu peste 40 la sută mai multe faţă de anul 2009) au fost înaintate Parchetelor anul trecut, cele mai multe fiind instrumentate de structurile teritoriale ale Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), potrivit bilanţului DGA, informeaza Mediafax.
În aproape 460 de dosare s-a dispus începerea urmăririi penale, din care 65 de cazuri au ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi aproape 400 la PICCJ.
Astfel, s-a înregistrat o creştere cu 48 la sută a numărului de rechizitorii, însă o scădere cu 38 la sută a numărului de sancţiuni cu caracter administrativ faţă de 2009.
În anchetele la care a participat DGA au fost cercetate peste 3.700 de persoane (cu 71 la sută mai multe faţă de anul 2009), din care peste 1.600 de angajaţi ai MAI (cu 21 la sută mai mulţi).
Faţă de anul anterior, numărul persoanelor învinuite s-a dublat şi a ajuns la peste 1.500, din care 376 de angajaţi ai ministerului, 67 având funcţii de conducere.
Tot în 2010 s-a constatat şi o creştere cu 75 la sută a persoanelor arestate preventiv, vizate în anchetele DGA.
"La nivelul DGA a fost efectuat un studiu axat pe datele statistice referitoare la persoanele învinuite şi inculpate din cadrul MAI în anul 2010. Astfel, analiza a reliefat faptul că, pentru fapte de corupţie, din totalul angajaţilor MAI, 0,25 la sută au fost învinuiţi, iar 0,14 la sută au fost inculpaţi", a spus şeful DGA, Arion Ţigănaşu, la prezentarea bilanţului.
O parte importantă a activităţilor DGA în 2010 a reprezentat-o instrumentarea dosarelor penale în ca