Singura Biserică din Episcopia Tulcii care-i are ocrotitori pe Sfinţii Trei Ierarhi şi-a sărbătorit astăzi, 30 ianuarie 2011, hramul. În mijlocul credincioşilor din parohia tulceană s-a aflat Preasfinţitul Părinte Episcop Visarion care a oficiat Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi si diaconi, informează TRINITAS TV.
„Am slujit astăzi în biserica de lemn, dar cu ajutorul lui Dumnezeu în scurt timp biserica de zid va fi gata şi credincioşii vor avea posibilitatea de a se ruga aici", a spus Preasfinţia Sa.
La demisolul bisericii a fost amenajată o capelă care a fost binecuvântată de Preasfinţitul Părinte Visarion în cursul anului 2010.
Sursa: Basilica.ro