Ceea ce se întâmplă acum pe străzile din Cairo pare aproape ireal, cel puţin în comparaţie cu experienţa pe care am trăit-o din postura de simplu turist în acest oraş. Nimic din ce am văzut atunci nu părea să anunţe faptul că acum sunt peste 100 de morţi şi 2.000 de răniţi pe fondul violenţelor din ultimele zile care au zguduit Egiptul şi poziţia preşedintelui Hosni Mubarak.
Am avut ocazia de a vizita Cairo la începutul anului 2006. Până în acel moment nu părăsisem spaţiul european în niciuna dintre călătoriile mele, motiv pentru care experienţa din Cairo a fost una cât se poate de surprinzătoare. Venind din spaţii bine organizate, nu mă refer aici la România, unde lucrurile dau acel sentiment de pus la punct, Cairo este izbitor din primul moment.
Numai faptul că într-un oraş locuiesc peste 16 milioane de suflete este în sine un prim indiciu. Ţin minte că primul lucru care m-a intrigat încă din momentul părăsirii aeroportului a fost faptul că mai toate maşinile erau lovite. Când şoferul care ne aştepta, Izmail, a dat drumul la motor, mi-am dat sema şi de ce. Semafoarele, benzile delimitate cu alb sunt pur decorative, mersul cu maşina prin Cairo având o singură regulă: nu există nicio regulă. Cine intră primul, acela trece. Priorităţile nu există. Semnalizarea este un lucru inutil, acest procedeu realizându-se manual. Adică scoţi mâna pe fereastra maşinii şi arăţi încotro vrei să mergi. Nici viaţa de pieton nu este mai bună. Ţin minte că pentru a ne face curaj să traversăm o stradă am cerut ajutorul unui poliţist. Numai aşa, şuvoiul de maşini s-a oprit pentru câteva secunde.
Primul cuvânt pe care l-am învăţat în Cairo a fost "zahma", adică aglomeraţie, după cum ne-a explicat Izmail prin semne. Un alt lucru pe care l-am observat până la hotel a fost infrastructura impecabilă. Practic, mergi numai pe poduri. Clădire lângă clădire, sute de rufe puse l
