Când niciun semnal al populaţiei nu mai este auzit de putere, ce soluţie mai rămâne, decât huiduiala?
Nu eram în România în momentul în care, la Iaşi, s-au produs huiduielile adresate preşedintelui şi altor politicieni, cu prilejul aniversării Unirii de la 24 Ianuarie. Cum însă românii din Germania sunt conectaţi la televiziunile din ţară şi citesc presa de aici, am putut vedea destul de bine ce anume s-a întâmplat. Am citit şi nenumăratele comentarii publicate în presă. În opinia mea, acestea suferă de o anumită unilateralitate - cei care simpatizează cu puterea au condamnat actul, cei care o antipatizează, de bună seamă că nu l-au condamnat. Cred că s-ar potrivi o atitudine cumva mai dialectică! Sigur, nu se obişnuieşte mai nicăieri să se huiduiască la sărbătorile importante ale popoarelor, cu atât mai mult, nu se huiduieşte în momentul intonării imnului naţional. Dar ce să facem dacă imnul nostru conţine în chiar primul vers îndemnul mobilizator „Deşteaptă-te, române!"? Şi, iarăşi, ce să facem dacă populaţia se confruntă cu o putere care nu doar că nu negociază cu propriii ei cetăţeni, dar nici măcar nu discută cu aceştia, ia măsuri dure fără măcar să le explice? Nu credeam că nivelul de situare deasupra populaţiei a unei puteri îl va putea depăşi pe cel atins în vremea guvernării PSD, cea care se pricepea la toate. Cum nu credeam că porecla „Arogantul" se va potrivi atât de bine nu doar lui Adrian Năstase, ci şi unui actual preşedinte, unui premier în funcţie, unei duzini de miniştri şi unei alte duzini de lideri ai partidului de guvernământ. Aceşti inşi nu mai au vreo legătură cu nimic din realitatea palpabilă, nu discută cu opoziţia, că e opoziţia, nici cu sindicatele, că nu se pricep, criticile presei sunt dresate de moguli, iar ceea ce cred cetăţenii nu are vreo importanţă, pentru că ei, politrucii, ştiu mai bine cum trebuie să arate binele acestora. Ei
