"Ce bine e să nu faci nimic, asta foarte încet şi, dacă se poate, şi pe bani" – e replica unui personaj de teatru. Nu pe scenă aţi auzit-o, ci din gura noilor îmbogăţiţi ai tranziţiei care s-au co­co­ţat pe soclurile de unde au fost dă­râ­mate modelele sociale ale profeso­rului, militarului, medicului, artistului, cercetătorului. Generaţiile ul­ti­me­lor două decenii s-au născut într-un spaţiu al democraţiei declamate, care a impus un capitalism formal. Între ce li s-a inoculat acestora şi ce tră­iesc ei cu adevărat este o imensă pră­pastie: democraţia e în fapt curvo­craţie, capitalismul e acţiunea în­g­e­mănată de jecmănire a statului de o bandă de politicieni cu jefuirea tutu­ror de acelaşi stat din ce în ce mai secătuit, făcut să devină mai neputincios şi mai strâns în capcană. Hăul dintre ce se spune că e viaţa lor şi ce este în fapt i-a transformat în fiinţe schizoide, în cetăţeni duplicitari.

Dacă statul comunist şi-a dove­dit falimentul într-o revoluţie unde mulţi au fost sacrificaţi numai pentru emo­ţie mediatică şi validarea manualelor de istorie, atunci a fost şi momentul pentru a arde, o dată cu carnetele de par­tid, concepte pe care socialismul şi le împroprietărise pe nedrept: co­mu­nitate, bun comun, bine public, so­lidaritate, etică socială, stimă de sine, demnitate, patrie, naţiune etc. După 20 de ani, preşedintele Ro­mâ­ni­ei declară că statul român nu mai poate fi responsabil pentru cetăţenii săi. Uluitor ce repede s-au instalat minciuna şi impostura! Statul european e tocmai acea invenţie a oamenilor, care se vrea responsabilă pentru membrii săi. A declara că soluţia e "statul minimal" nu anulează sensul fundamental pentru care de­mo­cra­ţiile moderne sunt state sociale, şi nu state ale unei găşti, ale unei ca­marile, ale unei coterii de partid, aşa cum îşi doreşte astăzi un preşedinte iresponsabil. În atmosfera de junglă, bine întreţinu