Supravieţuirea regimului Mubarak, alegeri anticipate sau haosul politic se numără printre deznodământele revoluţiei din Egipt, identificate de fondatorul Stratfor, George Friedman. "Dacă aş fi forţat să aleg, aş paria că regimul se va stabiliza, iar Mubarak va pleca (...). Dar este numai o presupunere, nu o predicţie", spune Friedman în analiza "Criza din Egipt în context global".
"Nu este deloc limpede ce se va întâmpla în revoluţia egipteană. Nu este surprinzător că aceasta are loc. Hosni Mubarak este preşedinte de mai bine de un sfert de secol, de la asasinarea lui Anwar Sadat. E bătrân şi bolnav. Nimeni nu se aşteapta să mai trăiască mult, iar presupusul său plan ca fiul sau, Gamal, să-i ia locul, n-avea cum să devină realitate, chit că era posibil în urmă cu un an", apreciază George Friedman în analiza sa.
Analiza Stratfor identifică în rândul celor care cer demisia lui Mubarak, nu doar Frăţia Musulmană, pe militanţii prodemocraţie sau pe oamenii de rând nemulţumiţi de starea economiei, ci şi pe membri ai actualului regim, care cred că existenţa acestuia este periclitată de faptul că şeful statului nu le permite să decidă cine îi va urma. Deşi există riscul ca demonstraţiile să scape de sub control şi să distrugă regimul, ele s-ar putea dovedi suficiente să îl forţeze pe Mubarak să demisioneze şi să permită înlocuirea acestuia cu cineva care să salveze ordinea în stat.
Potrivit lui Friedman, acel cineva ar putea fi, de exemplu, Omar Suleiman, şef al serviciilor de informaţii pe care Mubarak l-a numit recent în funcţia de vicepreşedinte.
În privinţa protestatarilor, analiza insistă pe faptul că aceştia sunt foarte divizaţi şi, până în momentul actual, nu s-au dovedit capabili să genereze mişcări de masă precum cele ce au dus, de exemplu, la înlăturarea Sahului în Iran, în 1979. Iar dacă în media din Vest revoltele sunt prezentate drept o
