Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) vor aproba pe 29 aprilie distribuţia profitului înregistrat în 2010 sub formă dividende în cadrul AGA.
Fiecare acţiune ar putea fi răsplătiă cu un dividend brut de 0,033 lei, adică 5,3% din preţul de vineri al acţiunilor, de 0,62 lei, dacă acţionarii decid ca profitul să fie distribuit integral.
Fondul Proprietatea a încheiat anul 2010 cu un profit de 456,3 mil. lei (108 mil. euro), cu 130% peste prevederile din bugetul revizuit, potrivit ultimului raport emis de administratorul Franklin Templeton. Cum mare parte din profit a fost realizat din dobânzile încasate pentru lichidităţile din depozite şi din dividendele primite de la companiile din portofoliu, oficialii Franklin Templeton au anunţat public că vor propune acţionarilor în cadrul AGA distribuţia integrală a profitului sub formă de dividende. Dacă acţionarii aprobă propunerea, aceştia ar putea primi în 2011 un dividend de 0,033 lei/acţiune din profitul realizat de Fond în 2010.
Potrivit calendarului emis pe Bursă, pe 29 aprilie se va decide în cadrul AGA repartizarea profitului, după ce pe 15 februarie vor fi publicate rezultatele financiare preliminare pe 2010.
Calculat la participaţia de 38,8%, cât deţinea Ministerul de Finanţe din capitalul Fondului la finele lui 2010, circa 100 mil. euro ar putea merge la bugetul de stat, restul urmând a fi împărţit între investitorii instituţionali (care deţin circa 20% din capital) şi peste 5.000 de persoane fizice (cu peste 40% din acţiuni).
În 2010, Fondul a distribuit dividende record către acţionar, din rezultatele financiare înregistrate pe 2008 şi 2009, valoarea totală ridicându-se la peste 1,1 mld. lei, respectiv de 0,0816 lei/acţiune.
Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) vor aproba pe 29 aprilie distribuţia profitului înregistrat în 2010 sub formă dividende în cadrul AGA.
Fiecare