City’us Târgu-Mureş a câştigat categoric aseară partida cu Universitatea Alexandria, din cadrul etapei a XII-a, a Ligii 1 la futsal.
Campioana a înscris de nu mai puţin de 19 ori, golul de onoare al oaspeţilor fiind urmarea unei lovituri de la 10 metri. Performeri au fost Fl. Matei, Ignat şi Oltean, toţi cu câte 3 goluri. De notat evoluţia foarte bună a jucătorilor Călin Oltean, Bogdan Covaci şi Andrei Muntean veniţi de la echipa a II-a.
Din păcate, după indisponibilităţile lui Klein, Lupu şi Radu, toţi accidentaţi şi Gherman suspendat încă o etapă, pentru jocul din etapa următoare de la Galaţi, echipa noastră l-a pierdut şi pe Nicuşan, eliminat în ultimul minut al primei reprize, după un fault în postură de ultim apărător.
Următorul joc acasă al campionilor va fi vineri, 11 februarie, de la ora 18.00 în compania celor de la Concordia Chiajna.
Mai multe detalii, aici.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: