Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bornescu e numărul 1 în Liga 1! "Echipa m-a protejat!" Vezi pe ce loc e Tătăruşanu

Publicat in Pro Sport, luni 31 ianuarie 2011 · · ·

Diferendul dintre cei doi portari ai Rapidului, Dani Coman şiMircea Bornescu, pare să fie tranşat de către ultimul, încondiţiile în care fostul goalkeeper al Craiovei şi-a asigurat,prin prestaţiile sale, primul loc într-un clasament al celor maibuni portari din turul de campionat, olteanul primind doar nouăgoluri. Oarecum surprinzător, pe podium nu se află niciun altportar al granzilor.

Topul făcut de ProSport calculeazăprestaţiile tuturor portarilor din Liga I care au evoluat cel puţinzece meciuri pentru echipele la care evoluează, primul loc fiindacontat cu o medie de 0,69 de goluri primite pe meci, Bornescuîncasând doar nouă goluri în cele 13 partide în care a fostutilizat de Marius Şumudică.

Portarii Naţionalei, out din Top 3!

Singurele echipe din Liga I care nu au niciun reprezentant înclasamentul întocmit de ProSport sunt Astra şi FCM Târgu Mureş,niciun portar de la cele două formaţii neprinzând baremul. Înaceeaşi situaţie se află şi Dani Coman, şi Silviu Lung jr, cei doinereuşind să prindă zece meciuri în poarta giuleştenilor până înprezent, chiar dacă au o cotă de piaţă foarte bună. Problemelepentru goal­keeperii cu nume în Liga I nu se termină aici.Tătăruşanu este pe locul 4, cu 16 goluri primite în 18 partide,însă surpriza cea mare o constituie clasarea lui Pantilimon pe 9,pe acelaşi loc cu Mihai Mincă, deşi poziţia Timişoarei în clasamenteste una excelentă. Totuşi, problemele din apărarea bănăţenilor aufăcut ca uriaşul să primească 18 goluri în 16 partide.

Liderul e pe locul 2!

Evoluţia bună a Oţelului este confirmată din nou de prezenţa luiGrahovac pe locul 2, acesta având o medie de 0,77 de goluri primitepe meci, 14 goluri încasate în 18 partide. Dacă prezenţagălăţenilor este o confirmare, locul 3 acontat de Pleşca, de la GazMetan, este surprinzător, eterna rezervă a Politehnicii Iaşi făcândun

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 12 minute
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 13 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 17 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro acum 21 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum 9 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum o ora
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 50 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°