Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activitatea cerebrală poate indica dacă o persoană va renunţa la fumat

Publicat in Cotidianul, luni 31 ianuarie 2011 ·

Activitatea cerebrală poate fi folosită pentru a evalua hotărârea unei persoane care vrea să renunţe la fumat, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, ce au analizat cu ajutorul unui scaner o regiune a cortexului asociată cu modificările de comportament.

Studiul, publicat luni în revista Health Psychology, a fost efectuat pe un eşantion de 28 de fumători, înscrişi într-un program creat cu scopul de a-i ajuta să renunţe la fumat.

Participanţii au fost invitaţi să privească o serie de mesaje referitoare la procesul de renunţare la fumat, în timp ce un scaner înregistra activitatea creierelor lor.

După fiecare mesaj, pacienţii "notau într-un caiet în ce fel acel mesaj le-a influenţat decizia de a renunţa la fumat şi dacă mesajul în cauză le-a sporit hotărârea".

Persoanele ale căror cortexuri prefrontale mediane manifestau o anumită activitate în timpul difuzării mesajelor s-au dovedit a fi semnificativ mai hotărâte să îşi reducă consumul de ţigări pe parcursul lunii care a urmat.

"Cunoscând ce se petrece în creierul unei persoane (...) vom putea să prezicem mai bine comportamentul ei viitor, comparativ cu situaţia în care cunoaştem doar propria lui evaluare" în privinţa şanselor sale de a renunţa la fumat, a explicat Emily Falk, directoarea laboratorului de neuroştiinţe şi comunicare din cadrul Universităţii Michigan, principala autoare a acestui studiu.

După ce a scăzut în mod constant după anul 2000, procentul fumătorilor din cadrul populaţiei adulte s-a menţinut după 2005, în Statele Unite, în jurul valorii de 20-21%, potrivit statisticilor oficiale americane. În fiecare an, în Statele Unite, mor aproximativ 443.000 de persoane din cauza unor maladii asociate cu tabagismul.

Activitatea cerebrală poate fi folosită pentru a evalua hotărârea unei persoane care vrea să renunţe la fumat, potrivit unui studiu realiza

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 22 minute
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Marius Tucă Show începe marți, 4 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 41 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 48 minute
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 4 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

ANPC, sfaturi pentru achiziţionarea produselor de post: Cumpăraţi din locuri autorizate, verificaţi eticheta produselor, fiţi atenţi la data de expirare / În trecut, comisarii ANPC au găsit etichete de post cu ingrediente de origine animală

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oferit mai multe sfaturi pentru cumpărarea produselor de post şi recomandă cetăţenilor să cumpere produsele din locuri autorizate, să verifice eticheta şi să se asigure că sun

Președintele interimar Ilie Bolojan și Mark Rutte, discuție despre securitatea României și sprijinul pentru Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică

SuperLiga: Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-0 / Victorie importantă pentru dinamoviști

HotNews acum 34 minute
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seară, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea sibiană FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă, scrie News.ro. Dinamo a avut un gol anulat, în minutul 11, dar a reuşit să deschidă scorul

Vicepreşedinte CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai im

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°