Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hosni Mubarak schimbă guvernul, dar nu se dă dus

Publicat in Romania Libera, luni 31 ianuarie 2011 ·

Un sfârşit de săptămână marcat de violenţe, jafuri şi nesiguranţă a ţinut Egiptul sub tensiune. Schimbarea guvernului de către preşedintele Mubarak nu a dat rezultatele scontate, iar protestele de stradă au continuat, cerându-se plecarea preşedintelui. Revolta a făcut până acum peste 100 de victime.

Maşini arse, magazine prădate, tancuri, cetăţeni înarmaţi păzindu-şi străzile şi cartierele de bande de hoţi - aceasta este imaginea oferită de Cairo în aceste zile. Forţele poliţiei, atât de detestate de demonstranţi, s-au retras în întregime, lăsând oraşul să cadă pradă dezordinei, haosului şi jafurilor. Două mumii aflate în Muzeul Naţional au fost deteriorate de hoţi, iar mai multe supermarketuri şi un mall au fost prădate şi incendiate. Armata, respectată şi apreciată de către egiptenii de rând, a preluat controlul străzilor, rămânând însă pasivă, refuzând să se implice în conflictul dintre poliţie şi cetăţeni şi chiar apelând la aceştia din urmă să îi ajute la restabilirea ordinii.

Profitând de haosul creat şi de absenţa poliţiei, patru închisori au fost luate cu asalt fie din interior, fie de către bande înarmate presupuse ca făcând parte din mişcarea islamistă. Câteva mii de deţinuţi au reuşit să evadeze, ceea ce sporeşte senzaţia de nesiguranţă şi teamă a populaţiei. În apropierea unei închisori din Cairo au fost descoperite duminică dimineaţă 14 cadavre, două dintre ele ale unor gardieni, restul ale unor deţinuţi ucişi în timpul tentativei de evadare. În total, în urma confruntărilor dintre forţele de ordine şi participanţii la demonstraţiile împotriva regimului, şi-au pierdut viaţa 111 persoane.

Schimbări politice - prea mici, prea târzii?

Sâmbătă, preşedintele Mubarak a anunţat demiterea guvernului, numindu-l pe Ahmed Shafik, fost comandant al aviaţiei militare şi şef al aviaţiei civile, în funcţia de prim-ministru. Totodată, Mubarak

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 2 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Banca Națională bate pasul pe loc: menține dobânda cheie la 6,5%

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. Totodată, s-a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5 la sută pe

Actorul din Constanța, Sebastian Stan, nominalizat la BAFTA pentru rolul lui Donald Trump din filmul „The Apprentice”

Ziua Constanta acum 21 minute
Sebastian Stan interpretează rolul lui Donald Trump în filmul 'The Apprentice', prezentând anii de tinerețe petrecuți de acesta la New York. Thrillerul ''Conclave'', a cărui acțiune este plasată la Vatican, a obținut miercuri cele mai multe nominal

Ministrul mediului, noutăți despre sistemul SGR: „Predarea ambalajelor cu garanţie va fi mai simplă şi mai rapidă”

Libertatea acum 28 minute
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) pentru ambalaje a devenit un obicei bun pentru români, iar predarea sticlelor va deveni mai simplă, a declarat, miercuri, ministrul mediului, Mircea Fechet.

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Un container cu peste cinci milioane de ţigarete de contrabandă a fost descoperit în Portul Constanţa / Valoarea bunurilor este estimată la 7,5 milioane de lei

News.ro acum 3 ore
Peste cinci milioane de ţigarete de contrabandă au fost descoperite de poliţişti într-un container în Portul Constanţa, valoarea estimată a încărcăturii fiind de 7,5 milioane de lei.

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an

Mediafax acum o ora
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât în şedinţa de miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5

UPDATE - Ciolacu: Până la sfârşitul lunii trecem Legea bugetului prin Guvern şi o trimitem la Parlament / Rămânem în deficitul de 7% la sfârşitul anului / Pensiile, indexate în septembrie, dacă bugetul permite / Ce spune ministrul Finanţelor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Colacu anunţă, miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, o abordare ”prudentă” a construirii bugetului pentru anul în curs, urmând ca acesta să se încadreze într-un deficit de 7%. Pensiile micii şi medii vor fi

Un bărbat şi-a dat foc lângă biroul anticorupţie din Coreea de Sud unde este anchetat preşedintele

News.ro acum 2 ore
Un bărbat şi-a dat foc miercuri în apropierea biroului de investigare a corupţiei din Coreea de Sud (CIO), unde preşedintele destituit Yoon Suk Yeol era interogat pentru acuzaţii de insurecţie, a anunţat agenţia naţională de pompieri, relatează Reut

USR depune plângere penală pentru voturile date de PSD, la prezidenţiale, lui George Simion şi Călin Georgescu

News.ro acum 2 ore
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, miercuri, o sesizare la Parchetul General împotriva lui Marcel Ciolacu, premier şi preşedinte al PSD, şi a lui Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş şi preşedinte al PSD Timiş, pe subiectul voturilor date de PS

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°