În anul 1974, regizorul Mircea Dră­gan realiza una dintre cele mai fru­moa­se ecranizări din cinema­tografia ro­mânească, romanul "Fraţii Jderi", de Mihail Sadoveanu, avându-l în ro­lul lui Ştefan cel Mare pe Gheor­ghe Cozorici, iar în cel al tânărului Ionuţ Jder pe Sebastian Papaiani. Despre povestea acelui film am stat de vorbă cu actorul Sebastian Papaiani...

● Jurnalul Naţional: Vă amintiţi când l-aţi descoperit pe Sadoveanu?

Sebastian Papaiani: În clasele şcolare. Cred că "Dumbrava mi­nunată" a fost prima întâlnire... Dar se pare că lucrarea asta a lui Sa­do­veanu era prea bună pentru vârsta mea, că nu aveam nervi să citesc o cădere de frunză în vreo patru pagini. Nu e vorba că nu-l iubeam pe Sadoveanu, dar făceam şi eu, ca orice copil, aprecieri... Dacă o frunză cade în patru-cinci pagini, o viaţă trebuie să scrii despre vreo patru frunze... Pe urmă, în adolescenţă, am citit "Fraţii Jderi", era în programa şcolară.

● Şi peste ceva ani aţi jucat rolul prin­cipal în ecranizarea romanului... Cum v-a ales pe dumneavoastră Mir­cea Drăgan pentru rolul lui Io­nuţ?

Păi, eu ştiu?! N-am dat nici o probă, m-a chemat direct să fac probă de costum.

● Şi cum vă amintiţi prima întâl­nire cu rolul lui Ionuţ?

N-am prea vrut să joc personajul ăsta, Jder cel mititel era un copilaş de 18 ani. Iar eu aveam aproape 40 de ani. Până la urmă m-a convins Mircea Drăgan. Mi-a spus: "Eu pe dumneata te vreau". Dar eu mă simţeam prea bătrân pentru personajul ăla. Nu te poţi juca cu personajele aşa... Se chinuieşte actorul, trebuie să facă compoziţie, iar eu la vârsta aia aveam deja doi copii mari, adică doi Jderi mai mici. Dar nu asta a fost important, doar prima zi mi-a fost mai greu, iar până seara am văzut ce am făcut şi am ştiut care e drumul. Am coborât eu spre el, spre Ionuţ, altfel n-ar mai fi fost Jder. Dacă l-aş fi adus spre maturitate