* cu mult înainte de primul gong, sala de box a CSM-ului a devenit neîncăpătoare * organizatorii au oferit, în premieră, şi un meci feminin * publicul a răsplătit cu aplauze prestaţiile brăilenilor
* o formă deosebită a arătat-o medaliatul cu aur la Cupa României în 2010, Belgian Corbu * printre spectatori s-au regăsit şi câteva foste glorii ale boxului brăilean: Niţă Robu, Ion Răducu, Alexandru Giurgiu, Ionel Vlad
Cele două gale organizate de Clubul Sportiv Municipal din Brăila sâmbătă şi duminică, conform declaraţiilor antenorilor Costică Dafinoiu, George Perţea, Ilie Dascălu şi Florin Foia, şi-au atins scopul, ba chiar unele meciuri au depăşit graniţele unor meciuri amicale.
În ambele zile, cu mult înainte de primul gong, sala de box a CSM-ului a devenit neîncăpătoare, iar numărul celor dornici să asiste, ca odinioară, la meciuri electrizante cu brăileni printre protagonişti va creşte la următoarele acţiuni de acest gen, spun organizatorii.
Sâmbătă, în limitele categoriei 40 kg, Florin Piţa l-a învins în primul meci al galei pe vicecampionul naţional de cadeţi, Ştefan Marcu, de la Farul. A urmat un meci la categoria 45 de kg, între doi medaliaţi cu bronz la cadeţi, Alexandru Giurgea, boxer pregătit de Costică Dafinoiu, şi constănţeanul Laurenţiu Olteanu, în care ambii combatanţi au arătat că sunt în progres după cantonamentul de iarnă.
Abia din cel de-al 8-lea meci pe ring au început să urce boxerii de la care CSM Brăila aşteaptă medalii dintre cele mai strălucitoare în acest an, iar primul dintre ei a fost Sabin Petrea. Brăileanul, asistat la colţ de Cristian Bălan şi George Perţea, a boxat în compania unui sportiv de la Steaua, Iulian Niţă, şi s-a descurcat foarte bine în condiţiile în care bucureşteanul participă la o categorie superioară de greutate.
A urmat meciul dintre componentul lotului naţional, Marian Vişan, şi buzoianul C