Totul a pornit de la o idee a jurnaliştilor de la „Adevărul de Seară“, care îşi doreau să urmeze cursuri de prim-ajutor. Cum printre ei sunt şi părinţi, iniţiativa a fost salutară - de ce să nu învăţăm cot la cot cu copiii?
Ideea a fost îmbrăţişată imediat de parteneri: Clubul Părinţilor Plus D, Crucea Roşie şi Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân. Formula era inedită: pentru prima dată în băncile de curs aveau să ia loc atât elevii, cât şi părinţii şi profesorii.
Pregătire europeană
Crucea Roşie a venit în ecuaţie nu doar cu învăţătura şi logistica, ci şi cu un proiect nou derulat graţie a trei ţări din Spaţiul Economic European: Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.
Idealul este ca sistemul de acordare a primului-ajutor, la standarde europene, să devină naţional. Altfel spus, ca toată lumea să aibă pregătire care să-i permită intervenţia, în cunoştinţă de cauză, la ajutarea unui rănit. Până în aprilie, 5.000 de persoane vor fi instruite şi vor avea carnet de voluntar Crucea Roşie.
Cursul-pilot
Cu noile echipamente europene pentru training, formatorii de la Cruce Roşie s-au întâlnit sâmbătă cu prima grupă de cursanţi - formată din elevi de diferite vârste, părinţi şi profesori. Cursul-pilot a avut loc la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, gazda proiectului, iar printre învăţăcei s-a numărat şi directorul instituţiei de învăţământ, profesor Vasile Nicoară. „Mi-am dorit întotdeauna să ştiu şi să fiu în stare să acord primul-ajutor unei persoane aflate în dificultate“, a declarat directorul Nicoară.
Duminică după-amiază, toţi cursanţii au primit diplome de absolvire. „Aveam impresia că ştiu ce înseamnă să acorzi ajutor, dar manevrele pe care le credeam folositoare în caz de urgenţă sunt greşite. Am învăţat foarte multe lucruri utile“, a afirmat Mariana Iancu, redactor-şef adjunct „Adevărul de Seară“. La curs a participat şi fiic