Peste 6.000 de studenţi români din cadrul a trei universităţi vor avea acces la reţele virtuale de ştiinţă, tehnologie şi inovare, care va înlesni schimbul de informaţie şi va valorifica lucrările ştiinţifice ale instituţiilor de învăţământ superior. Sursa: EPA
Proiectul „Comunitate virtuală interuniversitară pentru ştiinţă, tehnologie, inovare şi valorificare a proprietăţii intelectuale” a fost demarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) şi se va derula pe o perioadă de 30 de luni. Studenţii „privilegiaţi” care vor participa la program sunt de la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea din Craiova. Instituţiile de învăţământ superior româneşti vor avea şi un partener de peste hotare - Institute de Recherche en Electronique, Microtechnologie, Instrumentation et Systemes (IREMIS) din Rouen, Franţa.
Organizatorii susţin că proiectul se concentrează pe creşterea gradului de inserţie al studenţilor pe piaţa muncii prin dezvoltarea calităţii comunicării şi îmbunătăţirea serviciilor oferite studenţilor şi profesorilor.
„Studenţii vor fi îndrumaţi de cadre universitare implicate în dezvoltarea programelor de studii universitare şi de persoane cu funcţii de conducere, monitorizare şi evaluare în învăţământul superior, precum şi de responsabilii în calitatea actului de învăţământ superior. Pe parcursul pregătirii studenţilor, universităţile vor fi susţinute şi de specialiştii implicaţi în elaborarea politicilor în învăţământul superior”, a explicat Simona Tănase, managerul de proiect din partea MECTS.
Proiectul realizat din bani europeni se ridică la peste 20 de milioane de lei, din care mai mult de 15 milioane sunt fonduri nerambursabile.