În această pauză competiţională, Rapid încearcă să vândă unjucător. Asta se ştie deja, numai că, dacă cele mai vehiculate numeau fost Marcos Antonio şi Herea, iată că oficialii rapidişti autatonat terenul şi pentru Marius Constantin. Numai că n-au avutdeloc succes.
Fundaşul se află în Giuleşti din vara lui 2004, iar conducereaclubului consideră că acesta şi-a făcut treaba faţă de echipă şi căpoate pleca într-un campionat din străinătate. Concluzia a fostsimplă: după şase sezoane petrecute la Rapid, fostului apărător dela FC Braşov îi lipseşte motivaţia şi nici măcar mărirea de salariude care a beneficiat în primăvara lui 2010 se pare că nu-l trezeştela realitate.
Preşedintele Dinu Gheorghe a vorbit cu mai mulţi impresaricărora le-a cerut să-l ajute pe fotbalist să se transfere înstrăinătate, iar aceştia l-au propus la mai multe cluburi dinRusia: Kuban Krasnodar, Amkar Perm, Tom Tomsk, Spartak Nalchik.Însă ruşii sunt reticenţi când vine vorba de Marius Constantin,după ce acesta a ratat transferul la Spartak Moscova şi TerekGroznâi din cauza comportamentului său. Constantin este cunoscut caun jucător care are probleme cu viaţa extrasportivă fiind surprinsde mai multe ori în cluburi de noapte la ore foarte înaintate.
Un alt motiv care ar putea să nu-l avantajeze pe fundaş este şifaptul că are probleme cu greutatea, fiind mai tot timpul cu două,trei kilograme în plus faţă de greutatea optimă. Culmea, spresurprinderea lui "Vamă", toate aceste motive i-au fost enumerate şide impresari când preşedintele i-a întrebat ce au rezolvat cuofertele pentru Marius. "Toţi ştiu în Rusia şi de greutate,şi de comportament... N-a făcut nimeni nicio ofertă",i-au transmis impresarii spre stupoarea preşedintelui.
230de mii de euro pe sezon câştigă Constantin laRapid
160de meciuri a evoluat Marius Constantin pentruRapid în şase sezoane şi jumătate