Complexurile Energetice (CE) de la Rovinari şi Turceni au pe anul trecut profit mai mult pe hârtie, decât bani reali în cont. În timp ce reprezentanţii CE Rovinari estimează un 2010 încheiat cu profit, dar se feresc să pronunţe vreo cifră, şefii CE Turceni susţin că profitul pe anul trecut este de 4,6 milioane de lei, însă unitatea are şi un minus în contabilitate de 60 de milioane de lei.
Profitul celor două Complexuri Energetice de la Rovinari şi Turceni nu poate fi prezentat în cifre exacte de conducerile celor doi producători de energie electrică. Cu toate că, teoretic, ar trebui să aibă la dispoziţie datele generale sau măcar aproximative ale bilanţului pe anul trecut, directorii celor două Complexuri Energetice de la Rovinari şi Turceni se feresc fie să pronunţe vreo cifră, fie vorbesc în termeni vagi despre profitabilitatea unităţilor pe care le conduc. În timp ce reprezentanţii Complexului Energetic de la Rovinari nu vor deocamdată să facă publică vreo cifră în ceea ce priveşte profitul, la Complexul Energetic de la Turceni, anul 2010 ar fi fost încheiat cu un profit de 4,6 milioane de lei, însă în actele societăţii mai este înregistrat şi un minus de 60 de milioane de lei.
Pierderi la cursul de schimb
Minusul de 60 de milioane de lei de la Complexul Energetic de la Turceni ar fi cauzat de diferenţele de schimb valutar la un împrumut japonez în valoare de 220 de milioane de euro. Creditul a fost accesat pentru modernizarea grupurilor energetice, însă yenii sunt transformaţi în euro, iar euro în lei, iar de aici ar apărea şi diferenţele respective. Octavian Graure, directorul CE Turceni, a declarat totuşi, că fără diferenţa de 60 de milioane de lei, profitul calculat pentru anul 2010 este de 4,6 milioane de lei: „Pe cele 12 luni ale anului 2010 vom avea un profit de 4,6 milioane de lei. Trebuie făcută însă menţiunea că noi