Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au început urmărirea penală "in rem" (fără cunoaşterea făptuitorului) în cazul celui mai mare furt electronic din România. Este vorba de sustragerea a 1,6 milioane de certificate CO2, în valoare de 24 de milioane de euro, din contul Holcim România la Registrul Naţional ale Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră. Furtul (10 operaţiuni de transfer neautorizat) s-a produs la 16 noiembrie. A fost sesizată mai întâi Poliţia, iar acţiunile întreprinse au dus la recuperarea a 600.000 de certificate. Pe 26 noiembrie, Holcim a sesizat DIICOT, iar procurorii au obţinut autorizaţii pentru percheziţii asupra unor sisteme informatice. S-au solicitat comisii rogatorii în Italia, Marea Britanie, Belgia, Israel şi Liechtenstein - ţările în care sunt găzduite conturile spre care s-au făcut cele 10 transferuri.
Cel mai mare furt electronic din România, de 24 de milioane de euro. Cum a fost blocată o piaţă internaţională de 80 de mld. euro
10 adrese IP din România, la originea atacului informatic din Grecia
Contul Holcim nu a fost atacat de "hackeri" autohtoni, ci de o reţea internaţională de crimă organizată, foarte probabil aceeaşi care a acţionat şi în cazul Registrelor din Austria, Cehia şi Grecia, au declarat, pentru gândul, surse apropiate anchetei. Cu toate acestea, informaţii nou apărute sugerează că "reţeaua internaţională" ar putea avea cel puţin o filieră în România: poliţia din Atena (Grecia) a identificat zece adrese IP din România ca fiind la originea atacului informatic în urma căruia au fost sustrase circa 300.000 de certificate CO2 din conturile Halpys Cement, subsidiara elenă a Italcementi, relatează Reuters. Autorităţile elene au sesizat Interpol.
Teama de noi atacuri a blocat piaţa europeană a certificatelor CO2
Spre deosebire de cazul Cehi