Unu din şapte produse vândute anul trecut de retailerul de electronice şi electrocasnice Flanco a fost luat pe credit, iar pentru 2011 retailerul vizează o creştere a vânzărilor în sistem de credit, astfel încât 20% din vânzări să fie realizate în acest fel. În condiţiile în care Flanco şi-a bugetat în acest an afaceri de 100-110 mil. euro, potrivit estimărilor lui Adrian Olteanu, directorul executiv al Flanco, vânzările în sistem de credit ar putea ajunge la 20-22 mil. euro. "Unul dintre principalele motoare de creştere a pieţei în 2011 va fi reprezentat de dezgheţarea creditării, un element esenţial creşterii consumului fiind reprezentat de ofertele de finanţare atractive", a declarat Adrian Olteanu, CEO Flanco. Flanco a obţinut în 2010 afaceri de 85-90 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF care au la bază cota de piaţă a companiei, de 8,5-9% şi valoarea pieţei de 1 miliard de euro, valori furnizate de Adrian Olteanu la începutul lunii decembrie a anului trecut. Retailerul, controlat de Sebastian Ghiţă şi de Iulian Stanciu, acţionarii Asesoft, se află în insolvenţă, dar are planul de reorganizare aprobat de creditori.
Unu din şapte produse vândute anul trecut de retailerul de electronice şi electrocasnice Flanco a fost luat pe credit, iar pentru 2011 retailerul vizează o creştere a vânzărilor în sistem de credit, astfel încât 20% din vânzări să fie realizate în acest fel. În condiţiile în care Flanco şi-a bugetat în acest an afaceri de 100-110 mil. euro, potrivit estimărilor lui Adrian Olteanu, directorul executiv al Flanco, vânzările în sistem de credit ar putea ajunge la 20-22 mil. euro. "Unul dintre principalele motoare de creştere a pieţei în 2011 va fi reprezentat de dezgheţarea creditării, un element esenţial creşterii consumului fiind reprezentat de ofertele de finanţare atractive", a declarat Adrian Olteanu, CEO Flanco. Flanco a obţinut în 2