„Voi sunteţi fiii noştri. Noi suntem poporul vostru”
„Dacă va fi deschis focul asupra poporului egiptean, Mubarak e terminat. Dacă nu va fi deschis focul asupra poporului egiptean, Mubarak e terminat” – striga mulţimea într-una dintre zilele de proteste din Cairo. Oamenii sunt nemulţumiţi, nu renunţă la presiunea de stradă, continuând să ceară plecarea preşedintelui chiar dacă regimul a scos în prim-plan tot armamentul din dotare, scrie presa britanică. Au fost aduse pe străzi tancuri americane M1 Abrams, aflate acum în dotarea Armatei a Treia a Egiptului, şi
tancuri M60 Pattons, pe care forţele SUA le-au folosit în războiul din Vietnam şi, mai târziu, le-au vândut egiptenilor. Soldaţi cu berete roşii, mitraliere pe turete, cu ţevile reci îndreptate spre piaţa Tahrir din Cairo, tunuri cu apă etc. „Nu vom trage niciodată în poporul nostru – chiar dacă ni se va ordona”, a strigat un ofiţer cocoţat pe un tanc. Dar nimeni nu poate fi sigur de asta, comentează The Independent. Hosni Mubarak, aflat în fruntea Egiptului de trei decenii, l-a numit sâmbătă pe omul care s-a ocupat până acum de serviciul egiptean de informaţii în funcţia de vicepreşedinte al ţării, poziţie abolită în urmă cu 30 de ani.
Cu puţin timp înainte de căderea serii (duminică – n.n.), patru avioane de luptă F-16 Falcon, de producţie americană, au zburat deasupra Tahrirului. Zeci de mii de perechi de ochi înmărmuriţi au fixat uriaşele păsări planând ameninţător deasupra protestatarilor. Pe ici, pe colo sunt purtate pancarte pe care scrie „Nu Obama, Nu Mubarak”. Pe un afiş, figura preşedintelui egiptean este acoperită cu Steaua lui David, a remarcat corespondentul The Independent. Jurnalistul povesteşte cum un bătrân adus de spate s-a apropiat de un tânăr locotenent, l-a sărutat pe ambii obraji şi i-a spus: „Voi sunteţi fiii noştri. Noi suntem poporul vostru”.
Apo