Trebuie sa recunoastem ca, oricat de gustoase si valoroase ar fi tuica, vodca sau palinca, numai whisky-ul are, pe langa gust, si acea valoare universala de spaga, cu care prinzi curaj sa i-o strecori doctorului, atunci cand nu esti sigur daca el primeste plicul.
De asa ceva nu si-a dat seama acel fost ministru al Finantelor, care s-a lacomit ca neamul prost la palinca si caltabosi, in loc sa se lacomeasca la caviar si la whisky, ca omul subtire, cam corupt, dar cu gusturi alese.
Interdictia n-a starpit viciul
Gustul pentru aceasta minunata licoare a aparut pentru prima oara in asezamintele monahale din Irlanda si din Scotia, in secolul XII. Doua secole mai tarziu, producerea de whisky era deja o afacere, daca tinem seama ca, in anul 1491, Trezoreria credita un distilator pentru fabricarea a 1.500 sticle cu bautura.
In aceeasi perioada, distilarea a fost sprijinita de regele Scotiei, James al IV-lea, iar, mai tarziu, de regele Angliei, Henry al VIII-lea. Acesta din urma, desfiintand o seama de manastiri, a creat premizele preluarii respectivei afaceri de catre persoane private, cu noi perspective.
Anul 1725 a insemnat un moment dramatic in productia de whisky, alcoolul fiind considerat un pericol pentru societate. Distileriile au fost inchise, dar activitatea a continuat clandestin, iar o parte din producatori s-au mutat in America, unde au exportat si metoda de fabricare.
Asa se face ca interdictia, in loc sa starpeasca distilarea cerealelor, i-a dat un avant suplimentar. In timpul Revolutiei Americane, whisky a ajuns sa fie folosit ca moneda de schimb, iar ulterior producerea bauturii sa explodeze.
Uneori, lacomia aduce surprize
Licoarea a ajuns atat de populara, incat in perioada prohibitiei din anii 1920-1933, Statele Unite au trebuit sa reglementeze o exceptie numai pen
