Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Georgiana Panait, vocea care trece graniţele

Publicat in Adevarul, marți 1 februarie 2011 ·

Ia lecţii de canto de trei ani şi jumătate şi deja se pregăteşte pentru concursurile internaţionale. Ţinta sa este să devină unul dintre artiştii cunoscuţi pe scenele marilor festivaluri din lume.

Georgiana Panait a început să ia lecţii de canto din dorinţa mamei însă a reuşit să exceleze în domeniu. Merge la cursuri de specialitate de trei ani şi jumătate dar deja are zeci de premii în palmares şi se pregăteşte pentru două competiţii internaţionale.

"Acum măpregătesc pentru "Cerbul de aur" dar şi pentru "Canzone del Mondo" din Italia şi "Maz Note" din Polonia. Ador ceea ce fac şi nu aş putea renunţa niciodată", ne-a spus artista aflată la început de drum în cariera sa muicală.

Primele premii obţinute sunt locul întâi la "Florile copilăriei" de la Bârlad şi la "Mamaia copiilor" în 2008 şi 2010 dar a obţinut şi o serie de premii speciale la festivalurile deja cu tradiţie "Remember" de la Constanţa şi "Camena" de la Piatra Neamţ.

Urmăreşte cu mare atenţie artişti de talie internaţională precum Cristina Aguilera, Celine Dion sau Andra, însă piesele pe care preferă să le interpreteze de fiecare dată fac parte din repertoriul a două artiste româneşti: Laura Stoica şi Mădălina Manole.

Piesa preferată, "Un actor grăbit"

"Prima piesă pe care am înregistrat-o a fost "Un actor grăbit" din repertoriul Laurei Stoica. Vocea mea seamănă un pic cu a ei. Dar îmi place foarte mult şi Mădălina Manole. Din repertoriul Mădălinei cânt "Tu nu ai avut curaj", însă piesa mea preferată rămâne "Un actor grăbit" pentru că mi se potriveşte mai mult. Pur şi simplu o cânt cu mai mult suflet", ne-a măturisit Georgiana.

Deşi visează cu ochii deschişi la marile scene din lume, Georgiana intenţionează să urmeze, pe lângă Conservator, o facultate care să îi asigure un viitor peplan financiar.

"Vreau să fac Conservatorul pentru că nu voi renunţa nici

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum o ora
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 3 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 4 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 2 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 2 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-1°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/-0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/1°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°