Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apartamentele din Bucureşti s-au ieftinit şi în ianuarie

Publicat in Cotidianul, marți 1 februarie 2011 ·

Numărul ofertelor imobiliare apărute pe piaţă în ianuarie 2011, în Bucureşti, este în uşoară creştere faţă luna similară a anului precedent, deşi preţurile la apartamente au continuat să scadă, aşa cum fac de aproape trei ani, relevă ultimul raport de monitorizare imobiliară realizat de AnunturiParticulari.ro pentru această lună.

Toată lumea se aşteaptă ca 2011 să fie anul în care economia iese din recesiune, iar piaţa imobiliară îşi revine la normal, după trei ani de cădere continuă.

Ca în fiecare an, luna ianuarie este caracterizată de incertitudine, mai ales pe segmentul de piaţă dominat de programul Prima Casă. După relansarea programului şi plafonarea fondurilor la doar 200 de milioane de euro, este posibil ca pentru apartamentele de două camere să avem o presiune accentuată din partea celor care se vor grăbi să acceseze programul, iar preţurile să cunoască o uşoară creştere.

În luna ianuarie 2011, o garsonieră a fost cotată la preţul mediu de 37.411 euro, cu 3% mai scăzut decât în luna precedentă. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut se observă o scădere a preţului mediu solicitat de proprietari de 12%.

Apartamentele cu două camere se regăsesc pe piaţă cu un preţ constant. În luna decembrie 2010, un apartament cu două camere era scos pe piaţă la preţul mediu de 60.174 euro, iar în ianuarie 2011 la 60.026 de euro. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea este de 13 procente.

Preţul mediu al apartamentelor de trei camere a fost cotat la valoarea de 82.019 euro, cu 2% sub preţul din luna decembrie. Raportat la ianuarie 2010, preţul este mai mic cu 15%.

Preţul solicitat pentru apartamentele cu patru camere se învârte în jurul valorii de 99.000 de euro. Comparativ cu anul trecut, acelaşi apartament este mai ieftin cu 20% în medie.

Numărul ofertelor imobiliare apărute pe piaţă în ianuarie 2011, în Bucureşti, este

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Marius Tucă Show începe marți, 4 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 24 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 31 minute
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan a murit. Ea avea 57 de ani

News.ro acum 2 ore
Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan, de 12 ori campioană naţională la aruncarea suliţei, a murit la 57 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Atletism. Felicia Ţilea-Moldovan era stabilită de ani buni cu familia în Spania.

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Ordonanța Trenuleț, adoptată tacit în Senat

HotNews acum 2 ore
Senatul a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind contestată de mediul de afaceri și de sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Măsu

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 4 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Mircea Rednic, după ultimul rezultat la UTA: „Nu o să fiu pe bancă cu Dinamo”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Mircea Rednic (62 de ani), antrenorul oaspeților, a oferit prima reacție după egalul obținut în minutul 90+7, în urma penalty-ului transformat fără probleme de Valentin Costache (26 de ani). Acesta a primit cartonașul galben și va fi suspendat pen

Președintele interimar Ilie Bolojan și Mark Rutte, discuție despre securitatea României și sprijinul pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 51 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică

ANPC, sfaturi pentru achiziţionarea produselor de post: Cumpăraţi din locuri autorizate, verificaţi eticheta produselor, fiţi atenţi la data de expirare / În trecut, comisarii ANPC au găsit etichete de post cu ingrediente de origine animală

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oferit mai multe sfaturi pentru cumpărarea produselor de post şi recomandă cetăţenilor să cumpere produsele din locuri autorizate, să verifice eticheta şi să se asigure că sun

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°