Echipa Mercedes şi-a prezentat, marţi, la Valencia, monopostul pentru sezonul 2011 al Campionatului Mondial de Formula 1, MGP W02, pilotul Michael Schumacher declarând că speră ca acesta să permită echipei să urce frecvent pe podium.
La fel de "argintată" ca MGP W01 (monopostul din 2010), dar colorată mai mult cu verde, pentru a mulţumi sponsorul, MGP W02 este "rezultatul a 12 luni de lucru intens la design şi dezvoltare", se arată într-un comunicat al echipei Mercedes.
"Aşteptarea a luat sfârşit. Putem începe! Pentru noi, piloţii, pauza din fiecare an este greu de suportat. Timpul scurs dintre ultima cursă şi prima a viitorului sezon nu pare să scadă deloc. Chiar dacă am fost implicat şi ţinut la curent cu dezvoltarea monopostului în această iarnă şi chiar dacă ştiu că îmbunătăţile aduse sunt semnificative, este diferit să vezi pentru prima dată maşina în faţa ta. Am mai spus-o de multe ori, suntem pregătiţi să construim ceva măreţ împreună. Sunt încrezător că în acest sezon vom urca pe podium cu regularitate, ideal ar fi în centrul acestuia", a declarat, cu ocazia prezentării, germanul Michael Schumacher.
Cel de-al doilea pilot al echipei, Nico Rosberg, a declarat, la rândul său, că echipa doreşte să se bată "în faţă" pentru victorie.
"Nico Rosberg şi Michael Schumacher sunt piloţi ce pot câştiga curse şi pot obţine puncte din momentul în care le construim o maşină adecvată", a declarat patronul Mercedes GP, Ross Brawn, care s-a declarat încrezător în calitatea muncii echipei sale.