Spitalul şi tribunalul sunt cele două locuri unde nu e bine să ajungi. Când nu ai altceva de ales, spitalul pare mai bun decât tribunalul. Ba chiar, spitalul e o salvare de tribunal, cel puţin un timp.

Ce-i drept, spitalul te poate salva şi de un ordin care nu-ţi convine, dacă eşti militar, vezi piciorul în ghips al fostului general Stănculescu, de la revoluţie. Sorin Ovidiu Vîntu, unul dintre personajele cele mai toxice ale vieţii publice româneşti, şi-a fracturat şi el ceva când a fost vorba să se ducă la tribunal să explice cum şi de ce l-a ajutat pe infractorul gata condamnat Popa să trăiască şi să mituiască pe alte meleaguri. În paranteză fie zis, acest Popa ar fi trebuit de mult să fie după gratii româneşti, dacă am fi crezut declaraţiile publice făcute ba de unul, ba de altul, încă de la sfârşitul anului trecut. Desigur, rotula fragilă a lui Vîntu a rezistat foarte bine când cu afacerile care i-au adus lui Popa (de ce nu şi iniţiatorului afacerii?) binemeritaţii ani de închisoare. Aşa cum sănătatea sa, a lui Vîntu vreau să spun, a rezistat şi când culegea banii de la banca aceea fantomă, cu mâna altcuiva, ca-ntotdeauna. Nu-i vorbă că acum nu mâna e cea care s-a betegit, ci, dimpotrivă, piciorul. Orice, numai să existe o scuză credibilă pentru absenţa de la tribunal.

Pe de altă, dar în fond aceeaşi- parte, aţi băgat de seamă cum vin la tribunal, când vin, marii învinuiţi? Cu un cortegiu întreg de inşi din familia spirituală a celor de pe vremuri de pe Calea Victoriei, care-i asigurau securitatea lui Ceauşescu. Atunci îi plăteau partidul şi guvernul, acum îi plăteşte fiecare mare bişniţar în parte, dar banii tot de la dvs. vin, de la noi, luaţi fie printr-o bancă- fantomă, fie printr-un fond de investiţii falimentat la timp, după ce manipulatorul şi-a retras fondurile. Aşa că, din acest punct de vedere, revoluţia a sfărâmat un mare Ceauşescu în ce