Riscul de avalanşe în Munţii Bucegi este ridicat, potrivit salvamontiştilor, în mare parte, din cauză că, în ultima perioadă, vântul a fost puternic şi a spulberat zăpada de pe văi.
„Pe vârfuri s-au format cornişe, iar dacă o persoană sau un animal pătrunde pe stratul de omăt în zona acestora, zăpada o poate lua la vale, provocând avalanşe", explică Gheorghe Haiduc, şeful Salvamont Buşteni.
Trasee închise
În acest moment, din cauza pericolului crescut de avalanşe, turiştii nu au acces pe niciunul dintre traseele din Bucegi şi nici pe văile de schi extrem.
„Nu recomandăm nimănui să urce pe munte, nici măcar celor care sunt experimentaţi, pentru că avalanşele nu iartă pe nimeni", completează Haiduc.
În cursul zilei, temperatura pe crestele munţilor nu depăşeşte -10 grade Celsius, iar în unele zone stratul de zăpadă este de un metru.
Cei care doresc să vadă Babele sau Sfinxul, o pot face, ajungând la aceste obiective cu mijloacele de transport pe cablu, care sunt funcţionale.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!