Bugetele putinilor cumparatori de locuinte de lux care au ramas inca activi in piata au scazut considerabil in ultimii doi ani, situandu-se in prezent intre 300.000 si 500.000 euro, sub valoarea medie de dinainte de criza, situata intre 500.000 si 1 mil. euro, a spus pentru DailyBusiness.ro Mihaela Pana, directoarea departamentului rezidential al DTZ Echinox.
Cumparatorii sunt aproape integral romani care achizitioneaza pentru uz personal proprietatile de lux, a precizat Pana. Aceasta se asteapta totusi ca in 2011 cererea sa creasca usor, avand in vedere ca o parte din cumparatorii care au inceput sa caute locuinte de acum un an vor incheia tranzactii. In plus, ar putea sa reapara si investitiile in domeniul rezidential de lux.
Oferta de proprietati scoase la vanzari a ramas relativ stabila in 2010, mai ales ca apetitul dezvoltatorilor imobiliari pentru constructia de noi proiecte de lux a scazut considerabil. "Foarte putini dezvoltatori s-au incumetat sa mai construiasca ceva pe segmentul de lux. In schimb, a aparut in piata un stoc mai mare de vile in cartierele prestigioase, dar numarul de tranzactii a fost extrem de scazut", spune Pana.
Segmentul de inchirieri de proprietati de lux a mers anul trecut mai bine decat vanzarile.
Chiriile pe segmentul rezidential de lux s-au stabilizat inca de la
jumatatea anului trecut, a declarat Raluca Plavita, consultant senior in departamentul rezidential al DTZ Echinox.
Unele proprietati situate in zonele premium ale Capitalei, cu vechime de cativa ani, care nu intruneau toate criteriile unei resedinte de lux, si-au micsorat chiriile cu 10-15%.
Pentru imobilele noi, insa, care ofera toate facilitatile unei locuinte exclusiviste, nivelul chiriilor nu a scazut prea mult. Scaderile au aparut in general in urma negocierilor, in situatiile in care potentialul chirias