Peste 300 de sătmăreni din 15 localități ale județului vor participa la un proiect de instruire în caz de dezastre derulat de către Crucea Roșie Satu Mare în parteneriat cu filiala din orașul maghiar Szabolcs-Szatmar-Bereg.
Bugetul alocat acestui proiect se ridică la peste 170.000 de euro. „Proiectul urmăreşte creşterea capacităţii de reacţie a populaţiei din comunităţile cu risc în cazul unor calamități din judeţele Satu Mare şi Szabolcs-Szatmar-Bereg. 20 de psihologi și 80 de personae vor fi pregătiţi să acorde ajutor psihologic în situaţii de urgenţă persoanelor din fiecare localitate inclusă în proiect“, a declarat Rodica Borlan, directorul Crucii Roșii Satu Mare.
Obiective
Rodica Borlan a prezentat și obiectivele specifice proiectului. Acestea sunt pegătirea unor voluntari pentru acordarea de suport psihologic, pregătirea populaţiei în legătură cu măsurile care trebuie luate în caz de dezastre şi întărirea capacităţii instituţionale transfrontaliere, pentru a răspunde cu promptitudine în caz de calamităţi.
Activitățile din cadrul proiectului se vor desfășura în următoarele localități: Craidorolţ, Moftin, Căpleni, Berveni, Cămin, Ciumeşti, Andrid, Căuaş, Hodod, Bogdan, Crucişor, Bârsău, Micula, Livada, Turulung. Acestea au fost selectate cu ajutorul specialiștilor din cadrul ISU fiind zonele cele mai predispuse la calamităţi şi dezastre naturale.