„România şi Bulgaria au fost admise în UE, în 2007, sub un regim menit să le aducă la standardele de guvernare cerute de Europa, dar pe care acestea nu le-au atins încă", scrie cotidianul „Financial Times".
„Din nefericire, aceste neajunsuri pun în pericol aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen la termenul prevăzut", continuă publicaţia. Termenul prevăzut era 1 martie, dar, în decembrie, miniştrii francez şi german de Interne au cerut amânarea. „Poate că este incorect, dar e în acelaşi timp drept", scrie FT, precizând că „alţi membri au dreptul să păstreze ultimul instrument pe care îl au la îndemână". „Poziţia Franţei şi Germaniei e legitimă, deşi nu este în totalitate de bună credinţă", ambele ţări având „motive electorale".
FT precizează că „aderarea la Schengen ar apăra cetăţenii romi ai celor două noi membre de xenofobia grotească a statului francez". Adoptarea rapoartelor privind pregătirea tehnică a Bulgariei pentru a adera la spaţiul Schengen a fost amânată din cauza problemelor ridicate de Slovenia, a declarat adjunctul ministrului bulgar de Interne, Dimitar Gheorghiev, pentru agenţia BTA.
Poliţia Militară
Slovenia şi-a exprimat dezacordul cu faptul că Bulgaria a oferit poliţiei sale militare acces la Sistemul Informatic Schengen (SIS). România nu a acordat poliţiei sale militare acces la SIS, iar oficialii europeni au aprobat rapoartele asupra pregătirii sale tehnice în vederea aderării la Schengen.