Fondatorul WikiLeaks va fi audiat, peste o săptămână, în vederea judecării cererii de extrădare făcute de anchetatorii din Suedia în celebrul caz al "sexului prin surprindere".
Va fi punctul culminant al unei aşteptări de o lună şi jumătate în care un scandal erotic a eclipsat organizaţia pe care Julian Assange a înfiinţat-o şi căreia jurnalismul internaţional îi datorează cele mai mari relevaţii în ultimul an.
Fără WikiLeaks, nu am fi aflat poate niciodată de ordinul "Frago 242", cu care capii armatei americane le cereau subordonaţilor – în mii de situaţii – să nu investigheze cazurile de tortură şi crimele comise de trupele irakiene prietene. Rutina ordinului "Frago 242" ajunsese, în anii războiului, un cec în alb pentru reglările de conturi interne şi este, probabil, sămânţa urii care va dezbina societatea irakiană mult timp de-aici înainte. Fără WikiLeaks, nu am fi ştiut că armatele americane şi britanice mint atunci când spun că nu există un inventar al victimelor războiului din Irak. Există şi el contorizează 109.000 de morţi. Fără WikiLeaks, nu am fi aflat poate niciodată felul în care oamenii Pentagonului au încercat să muşamalizeze moartea a doi jurnalişti Reuters, spunând că îşi pierduseră viaţa într-un schimb de focuri. În realitate, fuseseră ucişi de un elicopter american care – aflat într-o misiune de recunoaştere – a pulverizat 12 oameni inofensivi, niciunul nefiind lăsat să scape cu viaţă, deşi niciunul nu putea să riposteze. "Light’em all up! Come on, fire!". "Împuşcă-i pe toţi! Haide, trage!", i s-a spus trăgătorului, prin cască.
Fără WikiLeaks, nu am fi cunoscut cinismul ambasadorului Taubman, care se temea că despăgubirea derizorie oferită de SUA pentru uciderea lui Teo Peter va pune în pericol misiunea samsarilor de avioane reşapate F 16, nu am fi aflat despre furturile tehnologice-record patronate de statul fran
