În Iordania, monarhia hasemită a înţeles prima mesajul egipto-tunsian: regale Abdallah al II-lea l-a înlocuit marţi pe premier, un personaj tot mai contestat de opinia publică. Samir Rifai a fost înlocuit cu Maarouf Bakhit, căruia i s-au cerut "reforme politice reale".
Revolta din Tunisia, urmată acum de cea din Egipt, arată o sete de justiţie care începe să clatine lumea arabă. Ce s-a întâmplat ieri la Tunis şi azi la Cairo, poate izbucni mâine în multe alte ţări din regiune.
În Iordania, monarhia hasemită a înţeles prima mesajul egipto-tunsian: regele l-a înlocuit marţi pe premier, un personaj tot mai contestat de opinia publică. Rămâne de văzut dacă această măsură va calma spiritele la Aman. Iordania nu este însă singura ţară arabă în pericol să se clatine.
Dimpotrivă, putem spune că regatul hasemit este cel mai deschis şi în plus este recunoscut de opoziţie. Islamiştii protestatari din ultimele zile cereau însă reforme politice profunde pentru a ameliora traiul populaţiei. Pentru moment, aparent schimbarea de prim-ministru nu i-a mulţumit pe opozanţi şi o explozie economico-socială nu este exclusă întrucât corupţia din Iordania este la fel de importantă precum cea din Tunisia.
Diferenţa între cele două ţări este însă că Iordania nu-i un stat poliţist. Vecinii iordanienilor, libanezii, sunt cei mai fragili din regiune. Ţara cedrului e vulnerabilă mai ales din cauza fragilităţii confesionale. Dacă libertatea de expresie există în Liban, ce paralitează ţara sunt clivajele confesionale pe care este bazat întregul sistem politic: preşedintele trebuie să fie un creştin, premierul un musulman sunit iar preşedintele parlamentului un musulman şiit. Crizele politice cu repetiţie au fireşte un impact asupra economiei şi dintotdeauna tinerii libanezi caută cu orice preţ să se expatrieze fie în SUA fie în statele Golfului Persic.
Emirate ca
