Cred, de ani buni, că tânăra generaţie care vine din urmă, cu putere, va (re)aşeza România în normalul său. Foarte mulţi oameni îşi doresc acest lucru, pentru ei înşişi şi pentru cei ce vor veni. Alţii, dimpotrivă, optează pentru haos. Pentru dezbinare. Toate pe fundalul crizelor de lungă durată - atât cele recunoscute oficial, cât şi cele ţinute la secret - şi sub îndemnul unei părţi a clasei politice, acela de a găsi drumul pentru continuarea reformelor - în sănătate, în educaţie, în justiţie, în agricultură; adică „în modernizarea ţării“. Deşi nu-mi amintesc să fi auzit, cândva, că s-ar opune vreun român modernizării României. Cert este că au mai fost vociferări, proteste, în anul care a trecut, faţă de anumite decizii ale… Puterii sau ale administraţiei locale, cum ar fi „demolarea celor patru statui de la Universitate“ pentru a se materializa un proiect public-privat: „parcajul subteran“ din zonă… Şi multe altele, pe care nu le mai amintim, fiindcă se ştiu. Românii nu sunt deloc străini de ceea ce se întâmplă în ţara lor. Indiferent că sunt oameni în toată firea, maturi sau copii.

Mai cred, de ani buni, că salvarea României de la dezastrul în care a fost adusă, din ‘90 încoace, ar fi posibilă prin înfiinţarea unui „Sfat al înţelepţilor“. Avem istorici, cercetători, academicieni etc., persoane cu multă experienţă şi înţelepciune, pe al căror cuvânt am putea conta. „Modernizarea“ unei ţări nu se poate face fără înţelepciune, fermitate, bunătate, cu toate că „sunt realităţi mai puternice decât omul“, spunea unul din înţelepţii neamului nostru. M-am convins, însă, că până şi copiii (a se înţelege: unii copii) ar avea ceva de spus, evident, constructiv, în ceea ce priveşte salvarea ţării. Maturii cu ştiinţa şi înţelepciunea lor, copiii cu plinătatea sufletului lor curat. Deunăzi, vecina mea, Ilinca, un copil care nu a împlinit încă zece ani, m-a ajutat să înţele