Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Munca la negru se spăla în spălătoriile auto

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 1 februarie 2011 ·

Ultima campanie a ITM Braşov a dus la descoperirea a două noi cazuri de angajaţi fără contract de muncă

Munca la negru se menţine în preferinţele patronilor, în ciuda ratei mari a şomajului.

Chiar dacă în 2010 inspectorii ITM au avut ca principal obiectiv în activitatea lor combaterea muncii la negru, mai există încă patroni care riscă să angajeze personal fără a plăti dări la stat. O demonstrează controlul de săptămâna trecută la spălătoriile din oraş, unde au fost identificate două persoane care munceau la negru. „Au fost controlaţi 24 de angajatori, 22 dintre ei fiind amendaţi. Astfel de acţiuni se vor repeta periodic pe toate domeniile de activitate”, a declarat Bogdan Roman, inspector-şef ITM Braşov. În consecinţă, patronii au fost amendaţi, conform legii, cu câte 4.000 lei. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Braşov îi asigură pe cei care practică muncă fără forme legale că nu vor scăpa necontrolaţi. „Vreau să repet că obiectul nr. 1 al conducerii este depistarea şi sancţionarea muncii la negru. Am un mesaj pentru toţi angajatorii care nu respectă legislaţia muncii: mai devreme sau mai târziu aceste nereguli vor fi depistate, iar amenzile sunt foarte mari”, a subliniat Roman.

În urma statisticilor din ultimii ani, fenomenul muncii la negru - şi mai toate neregulile, în general - s-a diminuat pe teritoriul judeţului Braşov. „Activitatea Inspectoratului s-a îmbunătăţit. În 2010 au fost controlate 2.061 de societăţi, mai multe decât în 2009, avem mai puţine accidente, iar numărul celor mortale a scăzut de la 17 în 2009, la 10 în 2010. În concluzie, activitatea s-a îmbunătăţit”, a declarat Dorin Sânchetru, inspector-şef adjunct SSM.

Calendar de acţiuni

Spre deosebire de anii anteriori, inspectorii ITM vor efectua controale în baza unui calendar deja stabilit, astfel ca patronii pot verifica dacă se nu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 3 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°