La doar 24 de ani, are propria ei afacere şi un nume cunoscut în rândul designerilor din Transilvania. De curând şi-a deschis un atelier în Baia Mare.
Şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei printre materiale şi acuarele. În ciuda faptului că nu provine dintr-o familie de artişti, cea mai mare pasiune a ei era, încă de când avea cinci ani, de a creea rochiţe şi alte haine păpuşilor cu care se juca.
Şi-a urmat visul din copilărie
Chiar dacă activitatea micuţei nu părea la acea vreme una „serioasă“, fiind încă la vremea copilăriei, Alina a decis să-şi urmeze visul şi să studieze pentru a ajunge designer. „Îmi amintesc că nimeni nu m-a sfătuit să aleg un liceu de artă şi nici să pornesc pe acest drum. A fost opţiunea mea să intru în acest domeniu. N-aveam studii, dar îmi doream cu orice preţ să creez din nimic ceva care să fie apreciat de cei din jur“, mărturiseşte Alina. În clasa a IX-a, tânăra a dat admitere şi a intrat la Liceul de Arte Plastice profilul Textile-Modă „Aurel Popp“ din Satu Mare, iar mai apoi a urmat cursurile Academiei de Arte Vizuale „Ion Andreescu“ din Cluj.
„Contraste“ prezentate de Monica Columbeanu
Cadoul de majorat pe care l-a primit Alina de la părinţi a fost unul reprezentativ. „Părinţii şi prietenii ştiau cât de pasionată sunt de acest domeniu, aşa că atunci când am împlinit 18 ani mi-au făcut cadou o maşină de cusut. La început făceam doar mici modificări, dar mai apoi am început chiar să îmi fac haine pe care să le port“, povesteşte Alina.
Odată ajunsă la facultate, Alina a început, chiar fără să-şi dea seama, să pună bazele carierei de designer. „Îmi amintesc că în anul doi de facultate, am avut ca temă o creaţie care să determine publicul să recunoască un personaj doar prin stilul vestimentar şi styling. La vremea respectivă, toate revistele scriau de Monica Columbeanu, aşa