Un al doilea judecător federal american a declarat, luni, anticonstituţională reforma asigurărilor de sănătate a preşedintelui Barack Obama, o hotărâre pe care administraţia americană a decis să o atace în apel, dar care reaprinde ardoarea opoziţiei republicane, relatează AFP, potrivit Mediafax.
În hotărârea sa, judecătorul Roger Vinson, din Florida (sud-est), dă dreptate celor 26 de state care contestă în justiţie constituţionalitatea reformei, în special cu privire la cererea acesteia ca orice american să fie dotat cu o asigurare pe caz de boală, începând din 2014.
"Pentru că (această) obligaţie individuală este anticonstituţională şi nu poate fi separată de rest, reforma în ansamblul său trebuie declarată nulă", explică judecătorul în hotărârea sa.
El nu suspendă, însă, punerea în aplicare a legii.
Administraţia Obama şi-a anunţat imediat intenţia de a face apel contra acestei hotărâri şi a precizat că această hotărâre nu este decât una dintr-o serie. Douăsprezece plângeri au fost clasate, iar patru au fost instrumentate, dintre care două s-au încheiat cu victoria administraţiei, au subliniat oficiali de rang înalt de la Casa Albă.
"Această hotărâre nu reflectă opinia juridică predominantă", a apreciat Stephanie Cutter, un consilier al lui Obama, într-un comunicat. "Această hotărâre merge împotriva (câtorva) decenii de jurisprudenţă stabilită de Curtea Supremă", a adăugat ea.
Pe de altă parte, Departamentul Justiţiei a dat asigurări că nu exclude să ceară Curţii de Apel suspendarea hotărârii, în perioada în care va examina dosarul pe fond, ceea ce ar putea dura mai multe luni.
"Este vorba despre o hotărâre dificil de luat şi sunt conştient că va avea consecinţe nedeterminate", afirmă judecătorul în hotărârea sa.
Ca şi judecătorul Henry Hudson, la 13 decembrie, în Virginia (est), judecătorul Vinson apreciază că obligarea fie