Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taximetriştii, apărătorii oraşului!

Publicat in Adevarul, marți 1 februarie 2011 · ·

Consiliul local Alexandria s-a asociat cu Camera Taximetriştilor pentru reducerea infracţionalităţii din oraş. Cei 159 de taximetrişti vor veghea pe străzi, zi şi noapte şi vor raporta autorităţilor toate incidentele depistate în teren.

Contractul de asociere prevede obligaţii şi drepturi pentru ambele părţi. Primăria Alexandria se obligă să le dea un spaţiu partenerilor în care să funcţioneze Camera Taximetriştilor şi să asigure din bugetul local echipamentele necesare unei monitorizări minime. Taximetriştii au cerut edililor un sistem DVR de monitorizare video, o staţie de emisie-recepţie, atenă fixă, cablu, toate evaluate la 2300 de lei. La rândul lor taximetriştii se angajează să încheie un contract similiar cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, să achiziţioneze o staţie de emisie-recepţie, prin care să comunice cu poliţiştii şi să asigure personal calificat în radiocomunicaţii. „Având în vedere că taximetriştii îşi desfăşoară activitatea atât pe timp de zi, cât şi pe noapte, aceştia putând comunica dispeceratelor de care aparţin problemele care apar în teren, consider că această asociere între Consiliul local Alexandria şi Camera Taximetriştilor poate duce la diminuarea fenomenului infracţional în oraş”, a motivat primarul Victor Drăguşin, scopul asocierii.

Taximetriştii promit că vor scădea rata infracţionalităţii cu 1 %

Propunerea de asociere a venit din partea Camerei Taximetriştilor. „Taximetriştii din oraş vor ajuta şi vor anunţa prin staţie, orice furt, jaf sau omor, observate în teren. Prin sistemul video, dispecerii noştri care lucrează 24 de ore din 24 vor monitoriza oraşul. Eu garantez că se va reduce infracţionalitatea cu 1 % după această asociere”, a spus Ion Cojocaru preşedintele Camerei Taximetriştilor din Alexandria.

Părerile taximetriştilor despre asocierea cu primăria sunt împărţite.

„Este o idee foarte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 29 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 44 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum o ora
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 31 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 12 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°