Evenimentele aflate în curs în Egipt survin după momentele tensionate care au urmat alegerilor legislative din toamna trecută şi care au reconfirmat natura autoritară a regimului şi lipsa de alternativă politică. Rezistenţa la reformă a regimului Mubarak, remarcată ca atare şi sancţionată verbal şi de preşedintele american Barack Obama în discursul istoric din capitala Egiptului, din iunie 2009, este probabil cauza declanşatoare a recentelor proteste. Cert este că, indiferent de cauzele care stau la baza acestei explozii sociale, ea reprezintă o situaţie destul de stânjenitoare pentru aliaţii occidentali ai liderului egiptean. Destul de vocali în alte cazuri de abuzuri politice şi lipsă a tendinţelor democratice, principalele forţe occidentale au avut în aceste zile reacţii în aşteptare, consecutive desfăşurării unuia sau altuia dintre evenimente punctuale din teren. Această atitudine nu a trecut fără să fie remarcată ca atare de către manifestanţii de pe străzile oraşelor egiptene ale căror mesaje pentru Statele Unite s-au făcut clar exprimate inclusiv prin intermediul postului de televiziune CNN, aflat la faţa locului. Please, dont help Mubarak! sau You are feeding the Dragon!, alături de alte mesaje asemănătoare s-au auzit pe străzile din Cairo şi Alexandria, dovedind un simţ politic poate mai dezvoltat decât în cazul multor analişti.

În discursul american şi depoziţiile publice ale liderilor Administraţiei de la Washington şi-a făcut loc, de la bun început, termenul „stabilitate“: nevoia de stabilitate a Egiptului primând, pare-se, în faţa altor aspecte. Desigur, ca în multe alte dăţi în istoria recentă a Orientului Mijlociu, priorităţile politicii occidentale nu coincid cu aspiraţiile popoarelor din regiune. Însă, aşa cum observa un experimentat diplomat egiptean, Abdallah Al-Ashal, într-o intervenţie la postul de televiziune Al-Jazeera, situaţia favor