Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Marian Săniuţă pleacă din PSD

Publicat in Romania Libera, marți 1 februarie 2011 · ·

Deputatul Marian Săniuţă şi-a anunţat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din PSD, precizând că va activa în continuare ca deputat independent, informează Mediafax.

Săniuţă a spus că lasă în urmă un parcurs fără nicio pată, că este mândru de tot ce a realizat şi că a demonstrat că se poate face politică fără să fie contaminat de bolile politicii dâmboviţene.

"Am înţeles că PSD nu mai are nevoie de oameni ca mine şi voi activa ca deputat independent", a precizat Săniuţă.

Marian Săniuţă, ales deputat la alegerile din 2008 într-un colegiu din Prahova, din partea PSD, este la al doilea mandat în Camera Deputaţilor.

El a deţinut funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Năstase, în anul 2004.

Între 2001 şi 2002 a fost prefect al judeţului Prahova, iar între 2002 - 2004 preşedinte al Agenţiei Române pentru Investiţii Străine.

Între 2004 şi 2009, Săniuţă a fost preşedinte al PSD Prahova, organizaţie pe care a condus-o în calitate de vicepreşedinte din anul 2001 şi până în 2004.

Săniuţă era de asemenea, membru al Consiliului Naţional al PSD şi deţine gradul militar de colonel în rezervă.

Marian Săniuţă şi-a încheiat mandatul de preşedinte al PSD Prahova în august 2009, în cadrul unei conferinţe judeţene în urma căreia Mircea Cozma, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, a fost ales la şefia organizaţiei Prahova PSD.

La încheierea mandatului de preşedinte al PSD Prahova, Marian Săniuţă a ţinut o foarte scurtă declaraţie, după care a părăsit sala în care s-a ţinut conferinţa. La acel moment, el nu a mai candidat la un nou mandat, iar surse din PSD Prahova spun că de atunci Săniuţă nu a mai trecut pe sediul judeţean al PSD Prahova.

Marian Săniuţă este vicepreşedinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor.

Deputatul Marian Săniuţă şi-a anunţat, marţi, în plenul Camer

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 5 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 3 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 2 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 6 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 8 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°