Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aparatură nouă la Clinica de Oncologie din Târgu-Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 1 februarie 2011 ·

Prin programul de investiţii al Ministerului Sănătăţii, Clinica de Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş va beneficia de aparatură modernă, nouă.

Ministerul Sănătăţii a lansat un program de investiţii în secţiile şi centrele de oncologie din ţară. Astfel, peste 150 milioane de lei vor fi alocate de către Ministerul Sănătăţii, începând cu această lună, pentru reabilitarea unor secţii de oncologie din spitalele judeţene, a centrelor specializate, precum şi pentru dotarea cu aparatură medicală de specialitate a unităţilor sanitare. Introducerea acestui program are ca scop principal creşterea calităţii actului medical pentru diagnosticarea, prevenirea şi tratarea afecţiunilor oncologice, creşterea accesului populaţiei la aceste servicii, şi, implicit, scăderea indicatorilor de mortalitate şi morbiditate. Conducerea secţiei Clinice Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş a subliniat că aparatura care funcţionează în prezent este veche de mai bine de zece ani, iar programele sunt destul de lente şi sunt necesare mereu piese de schimb şi asistenţă tehnică. “Am primit o notă de la minister ca să trimitem necesarul de aparatură şi am pus acolo ce anume avem noi nevoie. Sunt practic echipamente noi, care ar fi necesar să le înlocuiască pe cele pe care le avem, pentru că sunt nişte planuri de tratament care sunt computerizate, lucrăm cu programe. Aparatele au venit la noi din 2000 şi după 11 ani un computer şi un program de computer este foarte lent, depăşit şi investim piese de schimb şi asistenţă tehnică”, a declarat dr. Cornelia Togănel, şefa Clinicii de Oncologie. Totodată, aceasta a sublinita că ar mai fi nevoie de lucrări de mansardare, de un lift şi igienizarea clinicii. “Dacă vrem să o aducem la adevăratele standarde de funcţionare trebuie mai multe băi făcute, trebuie reamenajat oficiul, camerele de tratament”, a adăugat

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 42 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 16 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 36 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 33 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 35 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°