Între multele lucruri rămase pe răbojul celor neînfăptuite se află şi dialogul televizat cu Mitropolitul Bartolomeu. În urmă cu doi ani, împreună cu Emil Hurezeanu, am plănuit un dialog cu "Înaltul", cum i se spunea la Cluj ca o prescurtare de la Înalt Prea Sfinţitul. Ar fi trebuit să se difuzeze înaintea Sfintelor Paşti şi ar fi reprezentat modesta noastră contribuţie la înţelegerea unei personalităţi culturale şi bisericeşti a României. În felul său, Bartolomeu Anania, deşi era Mitropolitul Albei, Crişanei şi Maramureşului, nu aparţinea strict spaţiului ardelean. Prin toată opera sa şi prin toată viaţa şi activitatea religioasă ţinea de România, nu de o regiune a ei. Pentru a pregăti emisiunea, eu şi Emil Hurezeanu am făcut o deplasare la Cluj. Înaltul ne-a propus ca discuţia să aibă loc în timpul unui prânz la Mitropolie. Drept care, în 28 ianuarie 2008, după cum scrie pe Biblia primită cu dedicaţie, împreună cu Florin Danciu, care ne-a însoţit din partea „Foii Transilvane", am descins în clădirea sobră şi oarecum încruntată din Piaţa Avram Iancu. Semăna cu Înaltul. Simplă, fără zorzoane, fără exces de istorie scoasă ostentativ pe pereţi, aproape aspră, Mitropolia avea ceva din austeritatea personalităţii aflate în fruntea ei.

Ne-a primit în biroul său, unde ne-am strâns mâinile şi am încercat să legăm o discuţie. Repede, repede, Înaltul a dat fuga la două subiecte. La binefacere şi la literatură. Ne-am mutat repede într-un salon cu o singură masă, ne-am spus rugăciunea şi am devenit martorii unei lungi confesiuni. Gândul său învârtea cu uşurinţă peste trei sferturi de secol de figuri literare. Şi din când în când revenea la fundaţie. Abia o înfiinţase (şi îi poartă numele) şi care reprezenta dorinţa omului şi a mitropolitului de a se pune în slujba semenilor. Câţiva clujeni se hotărâseră să-l slujească în acest gând de bine şi de fiecare dată când înşir