La ora când scriu aceste rânduri, cifrele privind participarea la marile demonstraţii împotriva preşedintelui Hosni Mubarak din mai multe oraşe egiptene diferă, dar nu cred că acest lucru este important. De pildă, agenţia Reuters transmite că imense adunări au loc şi la Alexandria, al doilea oraş din ţară, şi mai ales la Suez, considerat un fel de „capitală" a contestaţiei „raisului" Mubarak. Cunoscătorii zonei spun că, la Cairo, asemenea mulţime nu s-a mai văzut de la funeraliile lui Gamal Abdel Nasser, al doilea preşedinte din istoria Egiptului, considerat unul dintre principalii conducători politici arabi ai contemporaneităţii. Într-adevăr, la înhumarea lui Nasser - 1 octombrie 1969 - au luat parte cinci milioane de persoane, în timp ce la funeraliile succesorului său, Anwar Sadat, ucis la 6 octombrie 1981, în timpul unei demonstraţii, de un comando format din militari membri ai Fraţilor Musulmani, participarea a fost foarte redusă din motive de securitate.

Revenind la amplele demonstraţii de marţi, ele au reprezentat „vârful" actualelor mişcări prin care i se cere preşedintelui Hosni Mubarak să părăsească puterea după ce a deţinut-o aproape 30 de ani. În al doilea rând, tot în legătură cu aceste uriaşe manifestaţii, este de semnalat mişcarea inteligentă făcută de capii armatei, care, în ajun, au anunţat că nu vor deschide focul asupra participanţilor, întrucât consideră că exigenţele lor sunt „legitime". A fost o nuanţă deosebit de importantă în actualul context atât de încărcat, ea fiind şi un avertisment în ce priveşte eventalele diversiuni ce se puteau produce în cazul unor mişcări mamut de stradă. Totodată, aşa cum era firesc, atitudinea armatei în faţa acestei dispute dintre preşedinte şi o parte importantă a opiniei publice a făcut obiectul unor numeroase speculaţii. Între altele, ele au pornit de la recentele numiri în funcţii importante ale unor