Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a lansat campania “Lucrezi pământul, depui cererea de sprijin şi accesezi fonduri europene! APIA te aşteaptă!”, iar campania de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă în 2011 se va derula între 1 martie şi 15 mai 2011.
În cadrul acestei campanii, fermierii vor fi informaţi cu privire la fondurile destinate schemelor sau măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2011, precum şi la modalitatea de accesare a acestora.
Astfel, APIA îi va informa pe cei interesaţi despre modul în care Uniunea Europeană şi statul român sprijină fermierii, schemele de sprijn disponibile în acest an, precum şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de plata pe suprafaţă, se arată într-un comunicat transmis marţi.
“Buna informare a fermierilor reprezintă una din primele şi cele mai importante condiţii pentru derularea la timp şi corectă a întregului proces de absorbţie a fondurilor europene alocate pentru sectorul agricol din România”, a declarat directorul general al APIA, Florin Marius Faur.
Pe durata campaniei, centrele judeţene şi locale ale APIA vor organiza sesiuni de informare cu fermierii, cu privire la termenele de depunere a cererilor de sprijn pentru Schema Unică de Plată pe Suprafaţă în anul 2011, la condiţiile de eligibilitate impuse de legislaţia europeană şi naţională, precum şi la pachetele financiare care pot fi accesate în cadrul măsurilor de sprijin pe suprafaţă.
Sesiunile de informare vor cuprinde şi o secţiune privitoare la identificarea online a parcelei agricole.