Legislativul târgoviştean a decis, pentru a face economie de fonduri, să elimine din schema de personal asistenţii personali ai persoanelor cu handicap. 350 de persoane sunt începând de astăzi şomeri.
Practic, de la 1 februarie, Primăria Târgovişte nu mai plăteşte niciun asistent pesonal, ci doar 850 de indemnizaţii pentru persoanele cu handicap grav. „Plecând de la suma alocată lunar , reiese că economia anuală este de 779.700 de lei, la care se adaugă sporul de vechime şi indemnizaţiile acordate pe perioada concediului de odihnă, ajungându-se la 1.172.015 lei. Persoana cu handicap grav nu va fi afectată, întrucât altenativa legală la angajarea asistentului personal este indemnizaţia, pe care o acordăm în continuare”, spune Delia Stănescu – directorul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgovişte.
„Nu avem bani pentru medicamente...”
Asistenţii personali ai persoanelor cu handicap sunt nemulţumiţi de măsura luată, întrucât veniturile, şi aşa mici, le sunt reduse considerabil, iar 2011 se anunţă a fi tot an de criză.
„La noi nu se gândeşte nimeni. Vor economie la buget şi atât. Ne este foarte greu. După ce că avem copii sau părinţi bolnavi şi suportăm deja un chin, să ne mai zbatem şi în alte probleme. Nu avem bani pentru medicamente, pentru hrană”, spune Elena Tudor, mama unei tinere care s-a ales cu o boală incurabilă în spital, pe când avea 12 ani.
„Statul mi-a îmbolnăvit copilul şi tot statul este cel care nu mă mai ajută acum să-i asigur cele necesare pentru a duce pe picioare boala. Fetiţa mea este studentă. Învaţă. Nu s-a lăsat niciodată copleşită. Un astfel de copil ar trebui ajutat, nu lăsat pradă deznădejdii”, adaugă femeia, care s-a conformat totuşi deciziei şi a întocmit dosarul de şomaj.