Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO : Zece bărbaţi pe zi, norma unei minore obligată să se prostitueze

Publicat in Adevarul, marți 1 februarie 2011 ·

Reţeaua de proxeneţi anihilată ieri de Procurorii DIICOT Teleorman plasa minorele în faţa unei terase de la intrarea în Alexandria. Sumele cerute de acestea pentru prestaţiile sexuale oscilau între 30 şi 100 de lei.

Şase alexăndreni au fost ieri aduşi la audieri de procurorii DIICOT Teleorman, aceştia fiind acuzaţi că în 2010 şi 2011 au racolat şapte minore din judeţ, le-au adus în trei apartamente din Alexandria şi le forţau să se prostitueze. După ce au audiat zeci de martori atât din Alexandria, precum şi din localităţi, precum Orbeasca, procurorul de caz, Victor Voinea i-a reţinut pe cinci dintre aceştia. „Unul dintre cei vizaţi este plecat din ţară, probabil în Spania. Însă pe alţi cinci i-am reţinut şi astăzi se va judeca cererea de arestare preventivă. Pe toţi cei pe care i-am reţinut i-am găsit în Alexandria,unul dintre ei având domiciliul în Bucureşti, dar locuia fără forme legale în oraş”, ne-a spus procurorul Voinea.

Terasa, locul de întâlnire între doritorii de plăceri şi „marfă”

Surse neoficiale le-au spus reporterilor ADS că fetele minore erau obligate să „facă trotuarul”, în faţa terasei, un loc prielnic desfăşurării prostituţiei. Atât şoferii de TIR, cât şi alexăndrenii dornici de plăceri sexuale, nu trebuiau decât să meargă la intrarea in oraş, să achite o sumă cuprinsă între 30 de 100 de lei şi „domnişoara”, îmbrăcată sumar îl conducea într-un a dintre cele trei locaţii din oraş, sub supravegherea „peştilor”. În rândul localnicilor, s-a dus repede vorba că la Teresa Vedea se găsesc prostituate, acesta fiind şi motivul pentru care ieri la sediul DIICOT Teleorman, zeci de bărbaţi au fost chemaţi la audieri. Sub protecţia anonimatului, unul dintre martori le-a spus reporterilor că a fost chemat să identifice o fată cu care a avut relaţii sexuale. „Le-am spus că o cunosc de la terasă. Mi-au arătat nişte poze şi am identifica

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 7 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 3 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum 38 minute
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 4 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum o ora
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 2 ore
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 9 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 10 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vremea

București
acum

joi

1°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

2°/7°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°