Ioana Cruceanu şi Elena Zeleniuc, două veterane ale Crucii Roşii, au fost martorele primei manifestări „calde“ a Războiului Rece şi au bandajat, la capătul celălalt al lumii, rănile unui conflict care nu le aparţinea nici lor, şi nici celor două state combatante: Republica Populară Democrată Coreea şi Coreea de Sud. După jumătate de secol de istorie care nu a adus prea multe schimbări, cele două surori medicale îşi amintesc dramele zguduitoare ale peninsulei coreene, exact aşa cum s-au văzut ele din spatele frontului.

Click aici pentru mai multe fotografii

Între anii 1951 şi 1957, într-o perioadă în care România reinventa istoria şi lega noi prietenii diplomatice sub „drapelul“ roşu al secerei şi al ciocanului, 220 de voluntari, organizaţi în şapte echipe de medici şi surori medicale, părăseau ţara pentru a îngriji, la aproape 17.000 de kilometri distanţă, cicatricile unui război absurd. Ioana Cruceanu (86 de ani) şi Elena Zeleniuc (77 de ani) sunt doar două dintre eroinele anonime care au şters lacrimile şi au tratat rănile soldaţilor nord-coreeni într-un conflict care nu s-a încheiat niciodată.

Rezumatul frontului, aşa cum ajunsese el în Republica Populară Română, era simplu şi, ca toate celelalte informaţii, puternic denaturat. „Înainte de a pleca, noi ştiam aşa: Kim Ir Sen era văr ori frate cu Rhee Syngman. Ei s-au certat şi şi-au împărţit Coreea în două: primul în nord şi al doilea în sud. După un timp, cei din sud s-au hotărât să ocupe Coreea de Nord, cu ajutorul americanilor“, redă Ioana Cruceanu o parte din „lecţiile“ despre conflictul din Îndepărtatul Orient.

Peste 4 milioane de morţi şi răniţi

Dacă propaganda politică încă funcţiona perfect, imaginile din tranşee nu aveau însă cum să fie trucate. Pe frontul care fierbea, fără să ţină cont de legile nescrise ale sângelui, nu conta ce înseamnă Războiul Rec