Cea mai bătrână persoană din lume, Eunice Sanborn, încetat din viaţă, luni, la reşedinţa sa din Jacksonville, Texas, la vârsta de 114 ani şi 195 de zile, informează Daily Mail. Bătrâna deţinea recordul de cea mai bătrână persoană din lume de numai trei luni, în urma decesului călugăriţei franceze din insula Saint Barthélemy, Eugenie Blanchard.
Ambele femei erau persoane foarte religioase şi au atribuit longevitatea lor credinţei în Dumnezeu. Familia doamnei Sanborn susţine că aceasta era chiar mai bătrână decât o demonstrează actele oficiale, anul corect al naşterii ei fiind 1895 şi nu 1896.
Născută, conform familiei, în acelaşi an cu regele George al VI-lea şi legenda baseball-ului, Babe Ruth, Eunice Sanborn a avut trei soţi pe parcursul vieţii, ultimul dintre aceştia decedând în 1970. Deşi nu a lucrat decât sub acoperişul propriei case, Eunice a fost o membră marcantă a tuturor comunităţilor din care a făcut parte.
În urma acestui deces, cea mai bătrână persoană din lume a devenit Besse Cooper, rezidentă a statului american Georgia, înregistrată de Gerontology Research Group cu vârsta de 114 ani, născută la data 26 august, 1896.
Cea mai bătrână persoană din lume, Eunice Sanborn, încetat din viaţă, luni, la reşedinţa sa din Jacksonville, Texas, la vârsta de 114 ani şi 195 de zile, informează Daily Mail. Bătrâna deţinea recordul de cea mai bătrână persoană din lume de numai trei luni, în urma decesului călugăriţei franceze din insula Saint Barthélemy, Eugenie Blanchard.
Ambele femei erau persoane foarte religioase şi au atribuit longevitatea lor credinţei în Dumnezeu. Familia doamnei Sanborn susţine că aceasta era chiar mai bătrână decât o demonstrează actele oficiale, anul corect al naşterii ei fiind 1895 şi nu 1896.
Născută, conform familiei, în acelaşi an cu regele George al VI-lea şi legenda baseball-ul