Zoom zoe petre
este istoric, publicist şi om politic. Profesor universitar de istorie antică, epigrafie greacă şi latină, Zoe Petre a fost decan al Facultăţii de Istorie, dar şi profesor asociat la universităţi cu renume din Franţa, SUA şi Marea Britanie.
Aşa cum am mai scris adesea, comensalitatea e o marcă semantică dintre cele mai bogate în sensuri. În esenţă, ea transmite acceptarea în interiorul grupului cu care împarţi aceeaşi hrană. Poate vă amintiţi de Contele de Monte Cristo, al cărui cod de onoare nu-i permitea ca, o dată ce împărţise cu cineva pâinea şi sarea, să-i facă vreun rău.
Onoarea e implicată oricum în invitaţie, dar ea e cu atât mai mare, cu cât cel ce te invită are un rang mai înalt. Mesele regale au fost – şi au rămas – o mare onoare pentru invitaţii care nu sunt de rang echivalent cu cel al amfitrionului.
Invitaţia la o masă oficială – formă de a răsplăti excelenţa
Califul Harun Al Rashid putea să invite la masa lui chiar şi pe un vagabond, dacă voia să-l onoreze, tot aşa şi contemporanul lui, Carol cel Mare. Ce puteau însă mai greu era să nu îi invite pe cei al căror rang le dădea acest drept. A nu fi invitat la masa regelui însemna dizgraţia, şi nici azi nu suntem prea departe de această semnificaţie. Din vremuri imemoriale, invitaţia la o masă oficială nu vine atât din partea persoanei regale, cât din partea statului pe care acesta îl reprezintă. În cazul monarhiilor constituţionale moderne sau al funcţiilor eligibile care au preluat succesiunea celei regale, în speţă cea de preşedinte al statului, persoana şi preferinţele celui care invită sunt tot mai lipsite de importanţă, în schimb componenta statală şi protocolară a comensalităţii este predominantă. De aceea, în afara oaspeţilor de vază din alte ţări, invitaţii la recepţii sau la dineuri oficiale sunt acolo nu ca urmare a proximităţii în raport cu şefu
