Parcurgeţi în „Historia“ câteva dintre însemnările faimosului Ludwig van Beethoven în perioada 1804-1818, atunci când auzul îi slăbise teribil, pentru ca, la finalul intervalului, compozitorul să fie cu desăvârşire surd. Publicate pe parcursul timpului în diverse culegeri, cele mai multe dintre note provin dintr-un manuscris aflat la Biblioteca din Berlin, „Manuscrisul Fischhoff“, unde au fost adunate şi copiate de un necunoscut care a avut la dispoziţie carnetele de însemnări ale compozitorului.

Spre deosebire de Mozart care s-a stins din viaţă la 35 de ani, bolnav, în mizerie şi plin de datorii, lui Ludwig van Beethoven (probabil 16 decembrie 1770, Bonn-26 martie 1827, Viena) i-a fost dat să trăiască o perioadă mai lungă, 56 de ani, plină de evenimente remarcabile, ce au marcat istoria modernă: revoluţia franceză şi epopeea napoleoniană (1789-1815), Congresul de la Viena (1815) şi reaşezarea politică a lumii post-napoleoniene, revoluţiile care vor zgudui Europa după anul 1820, reacţie la politica ultraretrogradă a Sfintei Alianţe. Monumentala operă a lui Beethoven, constând în 9 simfonii, 5 concerte pentru pian şi orchestră, 1 concert pentru vioară şi orchestră, inegalabila Missa Solemnis, 32 de sonate pentru pian, mai multe sonate pentru vioară şi pian (cea mai cunoscută fiind Sonata Kreutzer), 16 cvartete pentru coarde şi opera Fidelio reflectă cu expresivitate şi claritate realităţile şi personalităţile vremii sale. Însemnările, cugetările şi aforismele cuprinse în acest grupaj, scrise de Beethoven în perioada 1804-1818, constituie un tablou fidel al gândurilor şi trăirilor compozitorului de geniu într-o perioadă decisivă a vieţii, dar şi a carierei sale muzicale, între cel de-al 34-lea şi cel de-al 48-lea an de viaţă. Intervalul cu pricina a fost marcat de derularea epopeii napoleoniene, de naşterea, apogeul şi declinul imperiului francez al lui Napoleon