Inspecţia fiscală la firme va putea fi declanşată şi fără anunţ prealabil atunci când autorităţile consideră că scopul controlului poate fi periclitat dacă contribuabilii sunt înştiinţaţi înainte, avizul de inspecţie urmând să fie comunicat odată cu sosirea inspectorului la sediul firmei.
Noile reguli vor fi introduse în primăvara acestui an, printr-un proiect de modificare a Codului de procedură fiscală.
Documentul va introduce posibilitatea comunicării avizului de inspecţie fiscală odată cu prezentarea organului de inspecţie la domiciliul fiscal al contribuabilului, atunci când se apreciază că scopul inspecţiei poate fi periclitat.
Inspecţia fiscală va putea fi suspendată şi la solicitarea contribuabilului, nu numai la iniţiativa organului fiscal, cum este stabilit în prezent, dar numai pentru motive bine justificate.
Actul normativ va permite reglarea pe cale amiabilă a eventualelor neconcordanţe existente în fişele de evidenţă după primirea somaţiei.
Vor fi eliminate prevederile care condiţionează suspendarea de către instanţă a executării actului administrativ fiscal de depunerea unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000 lei în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, iar contestatorul va avea dreptul să se adreseze instanţei de contencios administrativ chiar dacă procedura administrativă prealabilă nu a fost finalizată, în cazurile în care contestaţia nu a fost soluţionată în termen de 12 luni de la data depunerii la organul fiscal.