La combinatul chimic Oltchim, criza durează de patru ani și nu dă semne că s-ar sfârși. Ajutoarele mobilizate de stat, pricipalul acționar, par a fi insuficiente pentru salvare.
Acuzele acționarului minoritar de la Oltchim, PCC, care deține 12,15% din capitalul social al companiei, la adresa managementului și a acționarului majoritar, statul român, au revenit cu virulență în prima lună a acestui an. „Până de curând, managementul Oltchim a condus compania pe baza garanțiilor de stat, a scutirilor sau reeșalonărilor la plata impozitelor, beneficiind de sprijin sub forma reeșalonării datoriilor către furnizorii controlați de stat și către bugetul de stat“, se arată în comunicatul PCC, care consideră că Oltchim va intra curând în insolvență.
Într-adevăr, problemele de la combinatul chimic vâlcean par insurmontabile pentru managementul numit de Ministerul Economiei, acționar majoritar cu 54,7% din acțiuni. Cu toate acestea, minoritarii de la PCC nu au avut succes în instanță, ultimul proces finalizat fiind cel referitor la împrumutul de 100 milioane euro pe care Oltchim intenționează să îl contracteze.
Tribunalul Vâlcea a respins acțiunea PCC, decizia având aprobarea din partea a 83,13% dintre acționari, din septembrie 2010. Contractarea creditului ar însemna repornirea secției de piroliză de la Arpechim, de la care Oltchim își ia materia primă necesară. Iar managerul Oltchim, Constantin Roibu, consideră că, în felul acesta, cifra de afaceri va crește, compania se va dezvolta și va reveni pe plus. Din păcate, situația nu este atât de simplă pe cât apare în discursul managerului.
Soarta angajaților depinde de stat
În primul rând, situația Oltchim se arată a fi, într-adevăr, fără ieșire. O companie cu pierderi de peste 200 milioane lei în ultimii trei ani (2006 fiind ultimul an pe plus) nu poate evita insolvența decât cu ajutor masiv din part